O axă, mai multe rânduri

Anii merg de la stânga la dreapta. Alege mai sus bucata de axă: înainte de Hristos (de la Avraam, în jurul anului 2000 î.Hr.), după Hristos (până azi) sau toată axa. Fiecare rând e o poveste: sus, neamul lui Hristos și poporul lui Israel; la mijloc, popoarele din jur; jos, pământul nostru. Ce stă unul sub altul s-a petrecut în același timp: Daniel slujea la Babilon când în Grecia trăia Solon; Neemia rezidea zidurile Ierusalimului cam pe când la Atena se zidea Partenonul; iar Burebista domnea peste geto-daci pe când Roma se pregătea să devină imperiu, cu puțin înainte de nașterea Domnului.

Pentru vremea dinainte de Avraam, de la Adam la potop și de la potop la Avraam, Biblia dă doar anii oamenilor, iar textele vechi nu dau aceleași cifre. Le găsești pe pagina De la Adam la Hristos, la „Cine cu cine a trăit în același timp”.

De unde vin anii

• Pentru împărații lui Iuda și ai lui Israel folosim cronologia lui Edwin Thiele, pe care o urmează mulți istorici. Ea potrivește anii din Biblie cu listele asiriene, unde o eclipsă din 763 î.Hr. dă un an sigur. Unele domnii se suprapun, pentru că fiul domnea uneori alături de tatăl său.
• Pentru patriarhi și pentru ieșirea din Egipt, luăm literal cifrele din 1 Împărați 6:1 și Exodul 12:40. Mulți istorici pun ieșirea mai târziu, pe la 1260 î.Hr.
• Barele cu margini estompate au anii nesiguri: arată doar vremea, nu anul exact.

Cine a trăit aici înainte de daci

Pentru vremurile foarte vechi nu avem nume scrise, ci doar ce găsesc arheologii în pământ. Ei numesc fiecare lume după satul unde au dat prima dată de urmele ei. Rândul de jos al axei urmează firul acesta, de la ce e doar săpat în pământ până la oamenii pomeniți în cărți.

1. Primii agricultori: Starčevo-Criș, Hamangia, Cucuteni. Arheologii găsesc pe pământul nostru sate foarte vechi, cu ceramică pictată (Cucuteni, în Moldova) și statuete ca „Gânditorul de la Hamangia” (Dobrogea). Datările lor, făcute cu carbon radioactiv, merg până înainte de anii pe care îi dă textul ebraic pentru potop. Credincioșii împacă lucrul acesta în feluri diferite, de aceea nu le punem pe aceeași axă cu anii Bibliei.
2. Epoca bronzului (c. 2000–1150 î.Hr.). Cetăți pe dealuri, aur din Munții Apuseni, arme de bronz. E vremea în care Avraam, Isaac și Iacov trăiau în Canaan și Israel era în Egipt.
3. Tracii (din c. 1150 î.Hr.). Odată cu fierul, de la Balcani până la Carpați trăiește un singur mare neam, tracii. E vremea judecătorilor și a lui David.
4. Geții și dacii (din c. 650 î.Hr.). Ramura de la nord de Dunăre a tracilor. Herodot îi pomenește pe geți în 514 î.Hr., cam pe când iudeii terminau al doilea Templu. Grecii își fac colonii pe țărmul Dobrogei: Histria, Tomis, Callatis.
5. Statul dac (din 82 î.Hr.). Burebista îi unește pe geto-daci, cu marele preot Deceneu, cu câteva zeci de ani înainte de nașterea Domnului Isus.

Poporul român se naște mai târziu, după Hristos, din amestecul dacilor cu romanii, după cucerirea lui Traian din 106. Partea aceasta e pe axă la „După Hristos” și mai jos, la „Cum a apărut creștinismul și cum a ajuns la noi”.

Cum a apărut creștinismul și cum a ajuns la noi

1. Ierusalim, anul 30. După învierea Domnului, la Rusalii, Duhul Sfânt Se coboară peste ucenici, iar Biserica se naște în aceeași zi, cu aproape trei mii de oameni botezați (Faptele 2). Prigoana îi risipește pe credincioși, iar ei duc Evanghelia mai departe: Pavel în Asia Mică, Grecia și Roma, iar ceilalți apostoli în alte părți.
2. La gurile Dunării, în secolul I. Tradiția păstrată de Eusebiu spune că apostolului Andrei i-a revenit Sciția; mulți o leagă de Dobrogea. Nu putem dovedi lucrul acesta, dar Dobrogea era deja romană și legată de tot imperiul, iar Evanghelia a ajuns aici foarte devreme.
3. Daco-romanii (secolele II–IV). După cucerirea lui Traian (106), soldații, negustorii și coloniștii aduc credința și la nord de Dunăre. Românii n-au avut un „botez” la o anumită dată, ca alte popoare; s-au făcut creștini odată cu nașterea lor ca popor. Mărturie stau cuvintele de bază ale credinței, care sunt latinești: Dumnezeu, cruce, biserică, creștin, a boteza, Paște, rugăciune, sfânt.
4. Martiri și episcopi (secolele III–VI). În Dobrogea au murit pentru Hristos Epictet și Astion la Halmyris și martirii de la Niculițel. La Tomis apar episcopi, iar din Sciția Mică vine Dionisie cel Mic, cel care ne-a dat numărătoarea anilor „de la Hristos”. În Ardeal, donariul de la Biertan arată creștini și după plecarea romanilor.
5. Slavona, apoi limba română (secolele X–XVII). Multă vreme slujba s-a ținut într-o limbă pe care poporul n-o înțelegea. Coresi, Noul Testament de la Bălgrad (1648) și Biblia de la București (1688) au adus Cuvântul în românește, iar mai târziu Cornilescu (1921) l-a făcut ușor de citit pentru toți.
6. Prigoană și libertate (secolul XX). Sub comuniști, credincioșii de toate confesiunile au plătit cu închisoarea, iar după 1989 a venit libertatea.

Istoria fiecărei epoci, cu martorii ei, o găsești pe larg în Istoria Bisericii; aici e doar firul care le leagă de anii lumii.